Author Topic: Măsura 13 - plăți pentru zonele care se confruntă cu constrângeri naturale  (Read 74 times)

apiacom1

  • Administrator
  • Jr. Member
  • *****
  • Posts: 70
    • View Profile
Începând cu anul 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, pe lângă obligațiile care derivă din statutul de Stat Membru, fermierii români au putut beneficia de unele drepturi similare cu fermierii europeni. Între acestea, un rol important l-au avut fondurile adresate agriculturii și dezvoltării rurale, o componentă importantă a acestor fonduri fiind constituită de alocările financiare ale măsurilor Axei 2 a Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013. Astfel, utilizatorii de terenuri agricole din România, care au adoptat standarde superioare de mediu pe baze voluntare, au avut la dispoziție peste 3 mld. euro adresate conservării biodiversității, protecției resurselor naturale (în special a solului și a apelor), reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, conservării peisajelor tradiționale. Măsurile care au contribuit în perioada 2007-2013 în mod susținut la atingerea acestor obiective au fost cele adresate zonelor defavorizate (LFA) și măsura de agro-mediu.

Pe fondul caracterului extensiv al agriculturii practicată la scară largă în România, aceste măsuri au contribuit prin acțiunile propuse atât la evitarea intensivizării agriculturii în zonele rurale care asociază o mare valoare de mediu prin păstrarea speciilor sălbatice de plante și animale și a habitatelor prioritare la nivel european, cât și la evitarea abandonului activităților agricole în zonele cu potențial agricol limitat de unele condiții nefavorabile induse de factorii naturali. Practic, aplicarea acestor măsuri la scară largă, a asigurat în perioada 2007-2013 un echilibru între dezvoltarea economică rezultată în urma stimulării competitivității în spațiul rural pe de-o parte, și protecția mediului și menținerea peisajului rural tradițional pe de altă parte.

În acest context, la acest moment, datele de monitorizare ale PNDR 2007-2013 arată că o pondere importantă a terenurilor agricole au beneficiat în perioada 2007-2013 de aplicarea unui management durabil, extensiv, ceea ce indică succesul implementării acestor măsuri. În această perioadă un număr de peste 370 mii de fermieri au asigurat evitarea abandonului pentru cca. 2,83 mil. ha de terenuri agricole situate în zone defavorizate, iar un număr de cca. 235 mii fermieri au asigurat aplicarea unor practici de agro-mediu pe o suprafață de peste 1,63 mil. ha de pajiști cu înaltă valoare naturală, pajiști importante pentru unele specii rare de fluturi, pajiști sau terenuri arabile importante pentru unele specii prioritare de păsări sau terenuri arabile care prezintă riscuri de degradare.

Și pentru actuala perioadă de programare (2014-2020), pentru a evita efectele secundare negative ale anumitor practici agricole, UE prin politicile susținute din fonduri europene adresate agriculturii și dezvoltării rurale, oferă Statelor Membre posibilitatea acordării unor plăți compensatorii fermierilor care furnizează societății servicii publice prin adoptarea unor practici agricole prietenoase cu mediul. Conform Regulamentului de dezvoltare rurală nr. 1305/2013, minimum 30% din alocarea Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) este rezervată măsurilor care contribuie la atingerea obiectivelor de mediu și climă.

Provocarea pentru următoarea perioadă constă în menținerea acestei bogate resurse pe care România o deține în comparație cu alte State Membre ale UE – biodiversitatea asociată terenurilor agricole, în fața schimbărilor socio-economice care sunt așteptate în mediul rural în perioada următoare. Pentru a asigura atingerea acestor obiective, este nevoie ca sistemele extensive de agricultură (bazate pe reducerea inputurilor și utilizarea durabilă a resurselor naturale) să fie susținute pentru a putea face față competiției atât cu presiunea de adoptare de sisteme agricole intensive, cât și într-un context mai larg, cu alte activități economice emergente cu care agricultura se va putea afla în competiție din perspectiva utilizării terenurilor agricole. În același timp, încurajarea continuării activităților agricole în zonele cu o valoare de mediu ridicată, dar în special în zonele care se confruntă cu constrângeri naturale și în zonele montane, precum și evitarea abandonului acestor zone trebuie să constituie o prioritate în perioada următoare.

Măsurile de mediu și climă ale PNDR 2014-2020, atât în cazul pajiștilor permanente naturale și semi-naturale, cât și în cazul livezilor tradiționale utilizate extensiv sau al terenurilor arabile, promovează practicarea unei agriculturi care presupune lipsa mecanizării cu utilaje grele și evitarea chimizării alături de aplicarea tehnicilor agricole tradiționale folosite (ce se reduc în fond la un pășunat non-intensiv și la stabilirea unor date și metode de aplicare a cositului) vor favoriza menținerea habitatelor prioritare și a speciilor importante, a fondului cultural tradițional, precum și o utilizare rațională a resurselor naturale. Eforturile întreprinse până în prezent pentru atingerea unor obiective ambițioase de protecție a mediului sunt susținute și în continuare prin PNDR 2014-2020, alocarea măsurilor de mediu și climă în actuala perioadă de programare depășind 30% din alocările totale FEADR.

MĂSURILE DE MEDIU ȘI CLIMĂ FINANŢATE PRIN PNDR 2014 - 2020

Măsurile de mediu și climă aplicabile pe terenurile agricole, finanțate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) în cadrul PNDR 2014-2020 și implementate în România începând cu anul 2016, sunt:

- Măsura 10 – agro-mediu și climă (M10),
- Măsura 11 – agricultura ecologică (M11),
- Măsura 13 – plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice (M13),
- Măsura 214 – plăți de agro-mediu (M214) din PNDR 2007 – 2013 – angajamentele aflate în derulare finanțate din alocarea măsurilor 10 și 11 din PNDR 2014 – 2020.

apiacom1

  • Administrator
  • Jr. Member
  • *****
  • Posts: 70
    • View Profile
Măsura 13 - plăți pentru zonele care se confruntă cu constrângeri naturale



Măsura 13 – zonele care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice – sub-măsuri   Valoarea plății
sub-măsura 13.1 – plăți compensatorii în zona montană (ANC ZM)   97 €/ha/an
sub-măsura 13.2 – plăți compensatorii pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale semnificative (ANC SEMN)   62 €/ha/an
sub-măsura 13.3 – plăți compensatorii pentru zone care se confruntă cu constrângeri specifice (ANC SPEC)   75 €/ha/an

Pentru mai multe informaţii consultaţi Ghidul informativ pentru beneficiarii măsurilor de mediu şi climă ale Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 - 2020, disponibil pe site-ul APIA: http://www.apia.org.ro/files/pages_files/Ghid_beneficiari_masuri_mediu_si_clima_din_PNDR_2014_2020_anul_2017.pdf
« Last Edit: March 09, 2017, 12:34:10 pm by apiacom1 »

apiacom1

  • Administrator
  • Jr. Member
  • *****
  • Posts: 70
    • View Profile
Pentru a beneficia de plăți în cadrul acestei măsuri, fermierul trebuie să respecte condițiile de eligibilitate conform Fișei Măsurii 13 din PNDR2014 – 2020.
Sprijinul este de tip compensatoriu, acordat anual, ca sumă fixă, pehectar şi reprezintă o compensaţie pentru pierderile de venit şi costurilesuplimentare suportate de fermierii care încheie angajamente voluntare anuale pentru continuarea activităţilor agricole în zonele (U.A.T.-urile)eligibile corespunzătoare fiecărei submăsuri și care sunt fermieri activi.
Conform PNDR 2014 – 2020, la nivelul fiecărei submăsuri, pentru fermele cu suprafețe agricole mai mari de 50 ha se va aplica degresivitatea sprijinului financiar, valoarea plății scăzând pentru acele suprafețe agricole care depășesc valorile menționate.

Condiții de eligibilitate:

Pentru toate măsurile de mediu și climă aplicabile pe terenurile agricole (M10, M11, M13), beneficiarul:
- Este utilizatorul unei suprafețe agricole localizată pe teritoriul României, identificabilă în Sistemul Integrat de Administrare și Control (IACS) și se înregistrează la APIA cu suprafața agricolă (cu excepţia pachetului 8 ).
- Deține o suprafață minimă a fermei de 1 ha, iar parcelele eligibile au dimensiunea minimă de 0,3 ha (în cazurile prevăzute de condițiile specifice schemei unice de plată pe suprafață, în cazul anumitor tipuri de culturi, suprafața minimă a parcelei trebuie să fie de cel puțin 0,1 ha pentru vii și livezi, arbuști fructiferi, hamei, pepiniere pomicole și viticole).
- Declară toate parcelele agricole eligibile și neeligibile pe care le utilizează; nedeclararea întregii suprafețe agricole utilizate atrage după sine sancțiuni (art. 16 din Regulamentul UE nr. 640/2014, cu modificările și completările ulterioare).
- Depune anual o singură cerere unică de plată pe suprafață, indiferent dacă parcelele pe care le utilizează sunt situate în localități/județe diferite.
- Semnează la depunerea cererii unice de plată un angajament multianual, (pentru o perioadă de 5 ani, pentru măsurile 10 și 11) și/sau un angajament anual pentru măsura13. Pentru M10 și M11 (angajamente multianuale), pe parcursul următorilor ani de angajament, solicitantul trebuie să reînnoiască anual cererea unică de plată.

Pentru P8 al M10, beneficiarul:
- Deține femele de reproducție de rasă pură locală în pericol de abandondin speciile prevăzute în Program, înscrise în registrul genealogic alrasei - secțiunea principală.
- Se angajează să menţină angajamentul de agro-mediu pentru o perioada de minimum 5 ani, de la data semnării acestuia.

Pentru M11, beneficiarul:
- Este înregistrat, în fiecare an pentru care solicită sprijin, conform prevederilor legale, ca operator în agricultura ecologică.
- Încheie pe toată durata angajamentului un contract cu un organism de control independent, acreditat conform prevederilor legislației naționale.
- Prezintă la APIA până la data de 16 octombrie 2017 copia documentului justificativ (certificat de conformitate / master certificat / certificat de confirmare a conversiei) emis de Organismul de Control (lista organismelor de control aprobate de MADR pentru efectuarea inspecției și certificării produselor agroalimentare ecologice pe teritoriul României, în conformitate cu prevederile art. 9 al OM nr. 895/2016 și art. 27 al Regulamentului (CE) nr. 834/2007, cu modificările şi completările ulterioare poate fi consultată pe site-ul www.madr.ro, secțiunea „Agricultură” – „Agricultură ecologică” – „Organisme de inspecție și certificare”).

Pentru Măsurile 11, 13 beneficiarul:
- Se încadrează în categoria fermierilor activi, în înțelesul art. 9 dinRegulamentul (UE) nr. 1307/2013, cu modificările şi completările ulterioare și prevederilor art. 6 al OUG nr. 3/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Condițiile care trebuie respectate de toți beneficiarii măsurilor vizează:
- eco-condiţionalitatea – pentru M10, M11, M13 - la nivelul exploataţiei,
- cerințele de bază pentru angajamentele de agro-mediu și climă și agricultură ecologică (GAEC şi/sau SMR relevante pachetelor, cerințele minime privind utilizarea îngrășămintelor și substanțelor de protecție a plantelor– pentru M10 și M11 alte cerinţe relevante naţionale şi activitatea minimă – pentru M10 și M11) – la nivelul parcelelor aflate sub angajamente.
« Last Edit: March 06, 2017, 02:20:24 pm by apiacom1 »